De ce este mai bine să lași profesorul să decidă asupra tipului de curs care ți se potrivește?

”Dar verișoara mi-a spus să o iau de la zero!”

Este foarte util ca cineva să te îndrume în alegerea tipului de curs potrivit sau a metodei, dar cel care decide este profesorul!

În urma unui test de nivel și a unei discuții despre scopul participării la ore, obiective imediate și pe termen lung, așteptări, profesorul este cel care alege tipul de curs. 

Am ceva cunoștințe, dar vreau să o iau de la zero! 

O cerință foarte des întâlnită! Acest lucru nu este întotdeauna posibil! De la zero înseamnă A1, o persoană care nu a avut niciodată contact cu limba, care nu a luat niciodată cursuri sau, poate, care a învățat ”de la televizor.” 

Deci, dacă ai trecut printr-una dintre aceste variante, nu putem începe de la zero! De ce? Pentru că există riscul să începem cu  noțiuni pe care deja le cunoști (indiferent că sunt de vocabular, gramatică, etc) și atunci orele ți se vor părea plictisitoare.

Acest ”de la zero” se referă, cel mai frecvent, la faptul că se dorește o recapitulare a gramaticii, a structurilor specifice limbii care urmează a fi studiată sau o îmbunătățire, actualizare a vocabularului. Dar nu faptul că începem cu ”bună ziua” sau ”la revedere!”. 

Cu siguranță că există în jurul tău persoane care te cunosc foarte bine, mama, tata, verișoara, verișorul, prietenul/prietenul, îți cunosc stilul de învățare, felul în care studiai la școală, personalitatea. Chair dacă ele îți recomandă un anumit nivel, o anumită metodă sau un tip de curs, profesorul este cel care știe cel mai bine ce ți se potrivește. Iar acesta din urmă are, de asemenea, capacitatea de a adapta metoda, stilul de predare și materialele folosite pentru ca tu să-ți atingi rezultatele propuse. 

”Să-i dați foarte multe teme!” 

Studiul individual și temele sunt importante și ajută, fără îndoială, progresul și acumularea mai rapidă de informații. Nu toți cursanții sunt deschiși către astfel de sarcini suplimentare. Mai ales în cazul cursanților adulți unde ei își exprimă singuri dorința de a avea teme sau nu. Iar această regulă se aplică, într-o oare care măsură, și copiiilor. 

Cursantul (indiferent că se lucrează  individual sau în grup) trebuie urmărit și testată capacitatea și deschiderea sa către a avea teme sau nu. Și tipul de teme care-l atrage cel mai mult. 

Este adevărat că dacă te pregătești pentru un examen trebuie să lucrezi multe exerciții de vocabular, gramatică, de redactare, citire și înțelegere sau ascultare, chiar dacă îți place sau nu. Dar aici predomină determinarea și ambiția de a lua examenul și cântărește mai puțin faptul că-ți place sau nu să le faci. 

”Astăzi vreau să lucrăm aceste structuri!” Propunerile sunt binevenite și putem lucra orice, numai că în spatele oricărui curs există o programă atent structurată pentru a se atinge rezultatele optime propuse, iar fiecare lecție are un plan. Lecțiile, capitolele sunt conectate între ele pentru a exista o continuitate și pentru a alcătui un tot unitar. De aceea este recomandabil să se urmărească atât programa, cât și planul de lecție. Profesorului îi este mai ușor să urmeze progresul, să-și dea seama dacă sunt noțiuni care trebuie reluate. Bineînțeles că toate acestea pot fi adaptate și introduse elemente care necesită atenție imediată, dar nu este o idee prea bună să sărim de la un subiect la altul, uneori fără nicio legătură între ele. Trecerea este prea abruptă și împiedică structurarea informației. De unde și sentimentul că nu ai progresat deloc. 

 

Indiferent de limba pe care o studiați, engleză, germană, franceză, română, aveți încredere în profesorul de curs și în programul care v-a fost propus, altfel nu vă veți putea atinge obiectivele propuse.

club conversatie