Adoptă 6 obiceiuri care te vor transforma în poliglot

Participarea la cursuri de limbă impune elevilor o rutină de învățare care, urmată în detaliu, îi ajută să învețe: pregătirea pentru ore, participarea activă în timpul cursului, clarificarea neînțelegerilor, sesiunea de întrebări și sugestii, realizarea temelor și învățarea lecțiilor. Această rutină urmărește, în linii mari, structura pe care școlile le aplică, pași cu care deja te-ai familiarizat, astfel încât întregul proces devine ușor de  preluat.

Cu toate că întreaga strategie pare suficientă pentru învățarea unei limbi, pentru atingerea obiectivelor propuse în timp real poți să adopți obiceiuri verificate și aprobate de poligloți și hiperpoligloți:

Stabilește-ți obiective măsurabile

Indiferent de nivelul cursului de limbă pe care îl urmezi, înainte de participarea la ore stabilește, orientativ, o serie de obiective SMART – specifice, măsurabile, realizabile, realistice și încadrate în timp. Asigură-te că profesorul de limbă le cunoaște, astfel încât să îți ofere sprijinul necesar pentru a le îndeplini. Odată realizată strategia lingvistică, efortul pe care îl vei depune îți va determina progresul.   

Învață în fiecare zi

Constanța în studierea unei limbi este primul obicei pe care fiecare cursant trebuie să și-l asume. Repetarea în fiecare zi, fie că vorbim de 30 de minute, fie de 3 ore, te va ajuta să stochezi informația în memorie pentru o perioadă îndelungată. Învățarea treptată și într-un mod cumulativ determină succesul învățării unei limbi pe termen lung.

Asigură-te că faci cel puțin 200 de greșeli lingvistice pe zi

Exercițiul este cea mai bună soluție întrucât îți garatează eficiența în acumularea de informații. Perfecțiune în vorbire se atinge după multe ore de conversație și mii de greșeli repetate, de aceea trebuie să renunți la studierea greșelilor și aglomerarea cu elementele de detaliu. Conversația te va ajuta să asimilezi limba, iar greșeile vor dipărea în timp.

Rezolvă teme suplimentare relevante

Evită informațiile care îți îngreunează bagajul informațional prin învățarea elementelor corespondente nivelului cunoștințelor și necesității tale. Cu alte cuvinte, te vor ajuta structurile necesare unei conversații la cină, însă încearcă să nu te aglomerezi de la început cu elemente specializate precum mecanica sau fizica cuantică, dacă nu fac scopul cursurilor de limbă.

Creează-ți un mediu stimulator pentru învățare

Conversațiile cu nativi îți vor oferi o perspectivă clară despre limba pe care o înveți și te vot ajuta să o înțelegi cu adevărat. Avantajelele constau și în faptul că aceștia te vor corecta atunci când va fi nevoie, îți vor oferi explicațiile necesare și îți vor insufla un accent autentic. Dacă timpul nu îți permite dezvoltarea unor astfel de relații, emisiunile în limba de interes sau muzica vor crea un efect asemănător. 

Predă-te limbii

Particularițățile limbilor creează, adesea, confuzii și frustrare în rândul cursanților. Indiferent de limba învățată, vor exista mereu verbe iregulate sau excepții care nu pot fi explicate, iar modul de abordare te poate ajuta sau îți poate crea situații neplăcute. Acceptă limba, împreună cu toate iregularitățile ei, și concentreză-te pe modalitățile de reținere.

Cu alte cuvinte, secretul maximizării impactului unui curs constă în crearea unei proces de învățare suplimentar celui standard și îmbinarea acestora folosind o rutină personalizată, care să îți garanteze succesul în învățarea limbii.