3 motive pentru care trebuie să revendici succesul cursanților tăi

Reputația unui profesor se construiește odată cu fiecare generație de cursanți pe care îi pregătește, iar rezultatele acestora reflectă capacitatea sa de predare. O caracteristică importantă a celor aflați la catedră este nevoia de a schimba constant tehnicile de predare pentru ca informațiile să ajungă în mod precis și eficient la elevi. Accentul pe care îl punem pe activitățile zilnice și pe randamentul fiecărei ore se convertește în efectele date de cunoștințele acumulate de către studenți.

Adeserori, aflat în poziția de profesor, ai tendința de a lăsa lumina reflectoarelor pe cursanții tăi, oferindu-le toate meritele pentru rezultatele obținute, cu precădere dacă acestea sunt pozitive. Ca efect de bumerang, golurile pe care studenții le pot avea în urma testării sunt asumate de educator și reformulate în noi strategii de gestionare a informației pentru generațiile viitoare. La nivel perceptiv, această balanța poate fi văzută justă, însă, în egală măsură, profesorul contribuie la succesul sau insuccesul cursanților săi, motiv pentru care este important ca meritele să fie recunoscute ambelor părți.

Modestia didactică a fost văzută constant drept o virtute, însă există o serie de motive pentru care nedeclararea succesului poate prejudicia programul de învățare:

 1. Reputația profesorilor și procesul educațional sunt constant criticate

Rezultatele pozitive ale celor care urmează un curs, asumate de profesor la fel ca în cazul celor negative, are drept efect schimbarea tonului conversației. Nivelul de scepticism cu privire la pregătirea avansată de care beneficiază un elev la cursul de limbă străină se reflectă în rata mică de aplicanți pentru ore. O radiografiere a rezultatelor și promovarea acestora, alături de explicații concrete asupra activităților din cadrul orelor va oferi claritate, astfel încât părinții și viitorii cursanți vor putea evalua corect succesul acestora.

2. Oportunitate de schimbare a imaginii cursurilor de limbă

Reflectarea subiectivă în conștiința oamenilor a sensului pe care îl dau procesului de învățare a unei limbi este adesea negativ din cauza corelației pe care o fac cu vechile metode aplicate în instituțiile de învățământ. Succesul cursului asumat, în egală măsură, și de profesor reflectă în timp real efectele reale ale unui curs intensiv de limbă. Schimbarea percepției cu privire la rezultatele pe care un elev le obține în urma unui modul de limbă poate determina schimbarea părerii generale, ceea ce va conduce la oportunități de învățare accelerată.

3. Reorganizarea orelor de limbă la școlile de stat

Profesorii care își promovează cursurile susținute într-o manieră dinamică și care mențin interesul elevului pentru o limbă străină, pot fi trendsetter-i pentru sistemul educațional din școli. O programă care reușește să atingă așteptările elevilor va avea o rată de succes mult mai mare, astfel încât cursanții vor avea șanse multiple la o educație lingvistică corespunzătoare.

Fie că activează în mediul privat sau de stat, profesorii au datoria de a le oferi elevilor lor toate șansele la o educație care să îi pregătească pentru succes, iar promovarea reușitelor pe plan educațional a cursanților reprezintă o bună oportunitate de formare a unor procese care să pregătească mai eficient generațiile următoare.