Cursurile de limbă străină nu sunt niciodată începute prea devreme

Cu mai bine de jumătate din populația lumii bilingvă, învățarea unei a doua limbi de circulație internațională devine o necesitate. Independent de deschiderea la nivel cultural și lingvistic, cercetările arată faptul că multilingvii au beneficii cognitive și sociale, motiv pentru care numeroși părinți aleg înscrierea copiilor lor la cursuri de limbă. Dacă ești părinte sau te implici în procesul educațional al unui copil, știi că orice hotărâre este urmată de o serie de întrebări și curiozități. În acest contex, adeseori apare întrebarea: Care este vârsta potrivită pentru cursuri de limbă? Răspunsul este, fără excepții, același: Imediat ce poate vorbi și înțelege.

Temerile cu privire la gradul de înțelegere al copilului sau la posibilitatea ca acesta să fie confuz din cauza asimilării a două limbi concomitent este nefondată, în contextul în care copii sunt cu mult mai perceptivi decât adulții. Cu toate acestea, orice părinte trebuie să ia în considerare următorii 4 factori importanți în procesul de învățare al copilului:

 1. Fii realist

Entuziasmul pentru noua provocare din viața copilului tău poate fi uneori sufocantă, iar rezultatul poate degenera în decizia acestuia de a abandona orice contact cu respectiva limbă. Suportul oferit prin încurajări și teme făcute împreună au efect pozitiv asupra procesului de învățare, astfel încât elevul își va lua resursele și informațiile în ritmul său. Cu toate acestea, expectanțele prea mari nu vor putea fi îndeplinite într-un interval scurt; pentru a primi statutul de bilingv, vor fi necesare luni, chiar ani de învățare susținută.

2. Două limbi cu expunere egală

Un element important în procesul de învățare este expunerea copilului la limbile învățate. Dacă, spre exemplu, limba nativă este româna, dar urmează cursuri de limbă franceză, va trebui să te asiguri că ai materiale necesare în cea de-a doua limbă cu are să intre în contact. O oră sau două pe săptămână nu sunt suficiente pentru ca un copil să devină biling, astfel încât muzica, desenele, cărțile sau jocurile în limba franceză îl vor ajuta să asimileze mai ușor informațiile de la curs și să le exerseze în mediul său.

 3. Stabilește obiective

Cu toate că învățarea unei limbi și perfecționarea ei este un proces îndelungat, stabilirea obiectivelor te va ajuta atât pe tine, cât și pe copilul tău. Urmărirea unei evoluții clare și bifarea obiectivele propuse vă va da impulsul necesar pentru a păstra consecvența și, la nevoie, vă va da un imbold pentru momentele în care întreg procesul devine anevoios. Mai mult decât atât, întâlnirile cu profesorul de limbă sunt esențiale pentru că acesta îți va oferi insigh-uri valoroase despre metodele la care elevul răspunde și despre progresul pe care îl face. În această manieră, vei putea să fii la curent cu elementele care îl provoacă pentru a lucra împreună la ele, prin intermediul jocurilor, acasă, cât și cu cele pe care le stăpânește.

 4. Asigură-te că se distrează

Copii au tendița de a fi entuziaști cu privire la experiențele care îi menține dinamici și le trezește interesul. Alege un coach lingvistic care să se asigure că are tehnica și materialele necesare pentru a face  din învățarea limbii o experiență amuzantă care să îi trezească interesul.

Alegerea de a contacta un profesor pentru ore de limbă străină este o decizie importantă pentru viitorul copilului tău, de aceea întârzierea procesului nu este indicată.